Sari la conținut

Disident

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Image
Václav Havel, dramaturg și fost disident. Liderul Revoluției de Catifea, ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Republicii Cehe.

Un disident (din latină dissidens, prin franceză dissident) este o persoană care contestă în mod activ un sistem politic sau religios, o doctrină, o credință, o politică sau o instituție stabilită. Într-un context religios, cuvântul a fost folosit încă din secolul al XVIII-lea, iar în sens politic încă din secolul al XX-lea, coincizând cu ascensiunea guvernelor autoritare în țări precum Italia fascistă, Germania nazistă, Japonia imperială, Spania francistă, Uniunea Sovietică (și mai târziu Rusia), Coreea de Nord, China, Turkmenistan și Orientul Mijlociu.[1][2][3]

În lumea occidentală, există exemple istorice de oameni care au fost considerați și s-au considerat disidenți, cum ar fi filosoful olandez Baruch Spinoza. Disidenții din statele democratice sau semi-democratice s-au confruntat adesea cu procese pentru defăimare, legi antiteroriste și „represiune deghizată” (folosind acuzații nepolitice) pentru a reduce la tăcere, a induce autocenzură sau a submina sprijinul public pentru disidenți. În țările totalitare, disidenții sunt adesea încarcerați sau executați fără acuzații politice explicite sau din cauza încălcării acelorași legi cărora li se opun sau pentru că susțin libertăți civile, cum ar fi libertatea de exprimare. Sociologul Norman Goodman consideră că una din principalele șapte coordonate ale unui stat democratic este și toleranța față de o disidență rezonabilă. În acest caz, există dreptul la opinie iar cei care nu sunt în consens cu majoritatea, nu sunt stigmatizați și nu sunt considerați distructivi.[4][5]

Noțiunea de „disident” are străvechi rădăcini atât în latinescul „dissidentia”, care înseamnă „dezacord” / „opoziție” între lucruri împrejur stătătoare, cât și în verbul „dissideo”, care înseamnă „a fi în dezacord”, „a nu se înțelege”, „a se revolta”, „a se deosebi”, „a diferi (de)”.[6]

Atitudinea și manifestările unui disident se numesc disidență. Aceeași denumire se dă și unui grup de persoane cu opinii diferite de acelea ale majorității, precum și sciziunii formate prin acțiunea unui astfel de grup. Unele dintre consecințele disidenței într-o societate nedemocratică sunt: marginalizare, ostracizare,[7] arestare și detenție,[8] exil forțat,[9] internare forțată într-un spital de psihiatrie,[10] lichidarea.[11][12]

Disidenți din România comunistă

[modificare | modificare sursă]

În viziunea redactorilor de la secția română a postului de radio Europa Liberă, în timpul regimului comunist din România, următorii cetățeni români corespundeau definiției de "disident":[13]

P. Alexandrescu, Gabriel Andreescu, Dan Badea, F. Balint, Ferenc Barabas, Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana, Geo Bogza, Mihai Botez, I.C. Brătianu, T. Brișcan, Silviu Brucan, Ion Bugan, Cristian Butușina, Liviu Cangeopol, Alexandru Călinescu, Liviu Cană, Mariana Celac-Botez, Doina Cornea, Mihai Creangă, Cs. Gyimesi Eva, Dan Deșliu, Mircea Dinescu, Radu Enescu, Iuliu Filip, Radu Filipescu, Ion Fistioc, V. Hanu, Gheorghe Huțanu, Florentin Scalețchi, Lucian Iancu, Mircea Iorgulescu, Dumitru Iuga, Leontin Iuhas, S. Kanyadi, Karoly Kiraly, Mariana Marin, Alexandru Mateescu, Dumitru Mazilu, Corneliu Mănescu, M. Mesmer, Teohar Mihadaș, Dumitru Mircescu, Aurel Dragoș Munteanu, Gheorghe Năstăsescu, Adrian Niculescu, V. Opriș, Bodor Pal, M. Pavelescu, Nelu Prodan, Vasile Paraschiv, Constantin Pârvulescu, Dan Petrescu, Andrei Pleșu, N.C. Popescu, Ion Puiu, Lucian Raicu, Nicu Stăncescu, Mihai Stănescu, N. Stoia, D. Streza, I. Suciu, András Sütő, I. Tempfli, Sorin Toma, László Tőkés, G. Tărlescu, E. Ujvarossy, P.V.M. Ungureanu, Gheorghe Ursu, I. Vistea, Gheorghe Vasilescu.

Alți disidenți din România: Paul Goma, Gheorghe Calciu-Dumitreasa,[14] Dorin Tudoran,[15] Liviu Babeș,[16] Silviu Brucan,[17] Miron Radu Paraschivescu.[18]

Diverse mișcări disidente

[modificare | modificare sursă]

Disidenți celebri

[modificare | modificare sursă]

Republica Democrată Germană

[modificare | modificare sursă]

Din țările islamice

[modificare | modificare sursă]

Dictaturile Machado și Batista

[modificare | modificare sursă]

Revoluția și Statul Socialist cubanez (după 1959)

[modificare | modificare sursă]

Din Rusia si Belarus

[modificare | modificare sursă]

Din alte țări

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ „the definition of dissident”. www.dictionary.com.
  2. ↑ „Definition of "Dissident"”. Merriam-Webster. .
  3. ↑ Online Etymology Dictionary
  4. ↑ „Politica și statul. Cultura politică și socializarea politică”. Arhivat din original la . Accesat în .
  5. ↑ Curley, Edwin (). A Spinoza Reader: The Ethics and Other Works. Princeton University Press. p. xii. ISBN 978-0-691-20928-9.
  6. ↑ Dictionnaire Gaffiot latin-français (1934)
  7. ↑ Human Rights and Cultural Values: A Literature Review
  8. ↑ Vietnam dissident jailed for political leaflets
  9. ↑ World Report 2012: Cuba
  10. ↑ On Dissidents and Madness: From the Soviet Union of Leonid Brezhnev to the ...
  11. ↑ „Guatemala”. Arhivat din original la . Accesat în .
  12. ↑ „Corpus de împrumuturi cu etimologie multiplă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  13. ↑ Cine sunt disidenții români din evidențele Europei Libere?, 13 octombrie 2009, Jurnalul Național, accesat la 15 februarie 2014
  14. ↑ Singurătatea disidentului de cursă lungă Arhivat în , la Wayback Machine., Tudorel Urian, România literară - anul 2003, numărul 31, accesat la 15 februarie 2014
  15. ↑ Un mare disident: Dorin Tudoran Arhivat în , la Wayback Machine., Radu Călin Cristea, România literară - anul 2011, numărul 2, accesat la 15 februarie 2014
  16. ↑ Antikommunistischer Widerstand
  17. ↑ Politics, Power and the Struggle for Democracy in South-East Europe
  18. ↑ Miron-Radu Paraschivescu inedit: Un disident autentic Arhivat în , la Wayback Machine., Gabriel Dimisianu, România literară - anul 2001, numărul 40, accesat la 15 februarie 2014

Legături externe

[modificare | modificare sursă]