După demisia aparent intempestivă a lui Victor Ponta din poziţia de preşedinte al partidului, urmată de alegerea lui Liviu Dragnea ca preşedinte interimar al PSD, criza principalului partid de guvernămînt a revenit în atenţia publicului. Se va schimba PSD după Ponta? De fapt, acest episod era deja previzibil încă din seara de 16 noiembrie 2015. Impactul politic al insuccesului lui Victor Ponta de la alegerile prezidenţiale urma să fie decantat, iar istoria partidului arăta că, în astfel de ocazii, cel înfrînt, cu o singură excepţie, urma să fie înlăturat din conducere. Privind retrospectiv, Victor Ponta a reuşit să reziste cel mai mult, dar asta pentru că era prim ministru. Din momentul în care capacitatea sa de a rezista la şefia guvernului a devenit incertă, după ce pe 5 iunie DNA l-a declarat suspect, iar preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia, poziţia sa era periclitată. Cel mai probabil, Victor Ponta a anticipat, prin demisia sa din fruntea PSD, o mişcare a inamicilor săi interni.
Născut din criză, supravieţuind de la o criză la alta, dar sperînd să depăşească impasul structural în care se află dintru început, PSD pare inapt să trateze eficient slăbiciunea sa fondatoare. Ataşat, de la debutul său forţat din vara anului 1992, unei instituţii unipersonale şi autoritare, preşedintele statului, FDSN (cum s-a numit în primul său an de viaţă) nu a fost altceva decît un vehicul politic improvizat în doar trei luni, între iunie şi septembrie, pentru a-i permite lui Ion Iliescu să cîştige alegerile prezidenţiale din 1992. Partidul s-a născut cu şi dintr-un complex prezidenţial. Un complex prezidenţial nerezolvat, care a contribuit la erodarea rapidă a legitimităţii tuturor liderilor post-Iliescu, împiedicînd totodată maturizarea politică a organizaţiei.
Partid prezidenţial apărut peste noapte, PSD (FDSN-PDSR-PSD) a avut un parcurs politic presărat de crize postelectorale (1997, 2005, 2010, 2015), care se pliau pe fundalul unei neterminate crize de succesiune faţă de liderul fondator. Primul preşedinte al FDSN, Oliviu Gherman, a condus discret între 1992 şi 1996, fiind repede dublat de un Adrian Năstase mult mai dinamic, care din 1993 a şi devenit preşedinte executiv. Acest dualism instituţional, preşedinte-preşedinte executiv, a lăsat urme adînci în cultura organizaţională pesedistă. Situaţia se va repeta cu Ion Iliescu şi Adrian Năstase, apoi între Mircea Geoană şi Adrian Năstase şi, mai spre zilele noastre, între Victor Ponta şi Liviu Dragnea.
În cei 23 de ani de existenţă, PSD a avut deja cinci preşedinţi, fără însă să depăşească criza de succesiune – imaginea liderului fondator a fost mereu dominantă. După Oliviu Gherman, în 1996, după înfrîngerea sa în alegerile prezidenţiale, Ion Iliescu a devenit, pentru prima şi ultima dată, preşedinte formal al PDSR (din 1997 pînă în 2000). După realegerea lui Ion Iliescu ca preşedinte în 2000, PSD (aşa cum se va numi partidul începînd cu 2001) intră într-o nesfîrşită fază de tranziţie, care dublează ciclul prezidenţial. Aşa se face că preşedinţii partidului, aleşi după alegeri prezidenţiale (2000, 2005, 2010, 2015?), sînt înlăturaţi imediat după înfrîngerea lor: astfel, s-au succedat la conducerea partidului Adrian Năstase (2000-2005), Mircea Geoană (2005 – 2010) şi Victor Ponta (2010-2015). Mai mult, două din crizele postelectorale, în 1997 şi 2010, au dus la desprinderea din PSD a noi partide, mai întîi APR, mai apoi UNPR.
Complexul prezidenţial, suprapus crizei de succesiune, a împiedicat PSD să-şi construiască o organizaţie flexibilă. În comparaţie cu fostul PD, partid cu reală vocaţie electoralistă, PSD a părut întotdeauna un partid greoi. Mare, şi din această cauză încet şi mereu uşor de pus în defensivă. Orientat spre cîştigarea alegerilor prezidenţiale, PSD a privilegiat structurile birocratic-teritoriale în raport cu cele ideologice. Aşa se face că PSD cîştigă alegerile locale, mai ales cînd acestea nu sînt competitive, dar nu poate face saltul spre o majoritate prezidenţială.
Ipoteza complexului prezidenţial al marilor partide de la noi explică atît perpetuarea blocajului constituţional dintre preşedinte şi primul ministru, cît şi cronicizarea coabitării. Mai mult, sistemul de partide, care corespundea iniţial unei sistem politic cu vocaţie parlamentară, a fost fasonat în funcţie de prioritatea pe care o reprezentau alegerile prezidenţiale. Aşa a şi apărut noul PNL, un fel de replică a vechiului PNŢ. Dacă PNŢ-ul interbelic făcea joncţiunea dinte ţărăniştii regăţeni şi naţionalii ardeleni, obligaţi să se unească din cauza primei electorale introdusă de reforma electorală din 1926, PNL şi PDL au fuzionat doar pentru că astfel puteau aspira la cîştigarea alegerilor prezidenţiale.
În forma sa actuală, sistemul de partide româneşti nu permite o prea mare flexibilitate. Iar sistemul constituţional nu oferă soluţii de rezolvare a problemelor ivite dintr-o coabitare conflictuală. Impasul politic actual, în care comunicarea instituţională dintre un preşedinte recent ales şi un prim ministru înfrînt atît în alegeri, cît şi în propriul partid, dar care nu poate fi schimbat, este expresia directă a acestui sistem. Cu sau fără Victor Ponta la conducerea sa, PSD nu poate părăsi guvernarea fără să-şi compromită şansele de a obţine un scor bun la alegerile locale. Aşa se face că Victor Ponta rămîne pentru o perioadă indeterminată premier, pînă cînd sprijinul politic de care dispune se evaporă. Indiferent de soarta lui Victor Ponta, PSD va rămîne prizonierul crizei de succesiune. Şi după 10 ani de cînd nu mai este preşedintele ţării, Ion Iliescu rămîne în continuare personajul central din partid, imprimînd acestuia aceeaşi logică prezidenţialistă ca în 1992. Dar România este deja într-o altă etapă istorică.
Ce treaba are discutia cu anul 1945?S-au scurs aproape 3/4 de secol . Dar daca tot ati adus vorba , sa nu uitam ca paralizatul FDR nu prea conta la Ialta , iar betivanul WC , molfaindu-si trabucul a facut tot jocul tatucului gruzin. Doar naivii stateau cu ochii holbati la cer asteptand pe americani , ca acestia aveau alte tinte . In Romania cizma sovietica asigura stabilitatea si procentul de influenta mazgalit de betzivan pe un servetzel , iar garantul nu era altul decat imberbul rege, cel care (cu sprijinul „patriotilor”) a dat peste cap negocierile de pace ale maresalului. De la ce a salvat regele Romania? Ca nu am fost o posibila republica sovietica precum tarile baltice? Nu ar fi fost posibil. De la plata / jecmanirea tarii de catre „marele frate ” ca daune de razboi?De alegerile „democratice” care au „legitimat” victoria „Soarelui” facilitate si de goana separata dupa ciolan a partidelor istorice? Comunistii romani nici nu erau o forta, doar cei veniti cu tancurile rusilor , gen Hanah Robinsohn ori Emil Bodnaras , cu alogeni cat incapea.Sa nu rascolim ani durerosi pentru natiune.
Venirea americanilor si primirea (noi am vrut-o , nu?) in UE sunt alte teme .Nu-mi plac invaluirile si praf in ochi , ceea ce incercati. Toate bune !
Ramane asa: dvs vedeti „paiul” din ochiul meu si nu vedeti „parul” din ochiul dvs ! Si, fiindca trebuie sa va explic, altfel s-ar putea sa nu intelegeti (desi eu cred ca nu vreti sa intelegeti; nu ma mai intreb din ce motive nu vreti sa intelegeti si bateti campii in continuare !), „parul” reprezinta tot ce tine de psd si politicile de stanga care au fericit Romania incepand din 1945 si pana in zilele noastre (cu circa 8 ani intrerupere). Dati vina pe cei din opozitia psd-ului, pe americani ca n-au venit in 45 si ca au venit acum, pe europeni ca ne-au primit in UE, etc.
Ramane-asa !Pasarea pre limba ei piare.Ramaneti talica cu „desteptii” care conduc ( si celelelte „calitati”) , ca eu raman cu „prostii” , cu „necalitatile” de a plati dari/ impozite /despagubiri datorate prostiei (hotiei) unor instante /pretentiilor super obraznice ale lu’ Basescu privind resedinta cu care „indestulatul” popor roman l-a cadorisit etc.Ramaneti si cu limbajul „urban” in postura de aparator al …Continuati matale in sottovoce , sa nu va auda cineva.
Toate bune si sa ne-auzim si de bine , ca de rele suntem satui pana-n gat!
Daca va da afara din casa prostia, lasati-i pe cei „destepti” sa va conduca … Oricum, ati putea sa fiti civilizat; de obicei „prostii” sunt civilizati. Doar suburbanii mai vorbesc ca dvs…
Talica , tare le mai stiti mata pe toate si pe toti!Mai numarati mata , daca nu va suparati , si inscrieti pe sipca perioadele de guvernare ale celor care au nenorocit aceasta tara. Faceti mata un total si poate ca puneti pe lista si niscai „pretini” care se intalnesc des pe la taberele de vara de prin Harcov.Poate ca cititi mata si Spovedania lui Cr. Sima , ala de a dat tzeapa multora si vedeti ca cam toti din politichie e o apa si-un pamant .Sa -i lasam sa-si doarma somnul de veci pe Coposu si pe altii precum Dan Amedeo L.(il astept pe „Mihai I de Romania” , dar cred ca ajung eu mai intai in plaiurile vesnice decat „Salvatorul din 1944”) insa toti sunt din acelasi aluat (pt placerea Dv. – clanul Besescu , pe Traian l-ati vrea condamnat , „dar daca va fi gasit vinovat”.).Mai adaug doar ( pt talica) ca astia de stanga e prosti , dar e multi si oricat va scremeti matale , mare lucru nu se duce unde vreti Dv.Ma scuzati ca l-am adaptat exprimarii dambovitene pe Negruzzi.
Toate bune d-le atotstiutor!
De ce fara opozitie ? Ar fi Dragnea cu psd-ul lui in opozitie si ar putea aparea si alte partide in opozitie. De ce sa nu mai incercam si cu altii, caci pe psd l-am avut peste 25 de ani … Deja este prea mult, ajunge !
Fara opozitie nici o democratie nu e functionala. Acum, PNL face o inconsistenta opozitie prin Gorghiu si Blaga. Liviu Dragnea ar putea sluji proiectului prezidential de a-i livra lui Iohannis un partid prezidential.
Cine va mai face Opozitie in Romania? Si chiar astia sunt premierii pentru Romania? Dragnea pana-n 2016, iar apoi Predoiu, guvernand fara Opozitie?
Slava Domnului ! Ce bine ar fi sa fie asa … Si mai bine ar fi sa se desfiinteze si sa lase pe romani in pace !
… va ajunge inca un PNL, inca un partid „al meu”. Ponta se va retrage si atunci nu vom sti cine e in opozitie si cine la putere, cine-i in stanga si care-i dreapta, vom avea cea mai naclaita situatie politica. Iar, peste toate, se va inalta, ranjind, umbra lui Basescu, din trupu-i revigorat. Dragnea va fi premier si presedinte la PSD, dar nu va deranja Cotroceniul. In final, dupa alegerile din 2016, PSD va fi scos de la guvernare si va avea lungi ani de opozitie. Dragnea este detonatorul PSD, explozia va curata ringul de PSD. O automutilare.