Carlo Azeglio Ciampi
Carlo Azeglio Ciampi (n. , Livorno, Regatul Italiei – d. , Roma, Italia) a fost al zecelea președinte al Italiei începând cu 13 mai 1999.
După o diplomă universitară în literatură în 1941 de la Scuola Normale Superiore din Pisa, una dintre universitățile cele mai prestigioase din țară, a obținut o diplomă în drept de la Universitatea din Pisa în 1946. În același an a început să lucreze la Banca d'Italia. În 1960 a început să lucreze în administrația centrală a Banca d'Italia, în 1973 a devenit secretar general, în 1976 vicepreședinte, iar în 1978 a devenit președinte general. În octombrie 1979 a fost nominalizat la funcția de guvernator la Banca d'Italia și președinte al Ufficio Italiano Cambi, funcții în care a lucrat până în 1993. Din aprilie 1993 până în mai 1994 a fost prim-ministru, dezvoltând un guvern de tranziție. După aceea a devenit Ministru de Finanțe (din 1996 până în mai 1999). Se crede că el este cel care a reușit îndeplinirea criteriilor pentru aderarea la Euro de către Italia.
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 3 „Carlo Azeglio Ciampi” (în italiană). Senatul Italiei. Accesat în .
- ↑ „Carlo Azeglio Ciampi” (în engleză). Internet Movie Database. Wikidata Q37312. Accesat în .
- 1 2 „Carlo Azeglio Ciampi” (în engleză). Find a Grave. Wikidata Q63056. Accesat în .
- 1 2 „Carlo Ciampi” (în germană). Munzinger Personen[*]. Wikidata Q107343683. Accesat în .
- 1 2 Scuola Normale Superiore din Pisa (), Elenco degli alunni della Scuola Normale Superiore di Pisa dal 1847 al 1970 (în italiană), Pisa: Pacini Editore[*], p. 22, Wikidata Q114415951
- 1 2 Marzio Breda (). „Morto Carlo Azeglio Ciampi, il presidente dell'orgoglio ritrovato” (în italiană). Corriere della Sera.
- ↑ Bibliothèque nationale de France. „Carlo Azeglio Ciampi” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
- ↑ „Carlo Azeglio Ciampi”. CONOR.SI[*]. Wikidata Q16744133.


