Sari la conținut

Denazificare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Image
Înlocuirea indicatorului stradal „Adolf Hitler” cu vechiul nume al străzii: Strada Gării (Bahnhof-Str.) din Trier.

Denazificarea (germană Entnazifizierung) a fost procesul inițiat de Aliați în Germania și Austria ocupate, prin care societatea, cultura, presa, economia, justiția și politica au fost „curățate” de elemente naziste după cel de-al Doilea Război Mondial.[1] În 2022, termenul a fost folosit de președintele rus Vladimir Putin pentru a justifica invazia Rusiei în Ucraina din 2022.[2]

Termenul după cel de-al Doilea Război Mondial

[modificare | modificare sursă]
Image
Un Persilschein de la o femeie germană din 1946.

Mijloacele denazificării au variat de la propagandă, menită să confrunte populația cu crimele regimului nazist, până la lichidarea liderilor organizațiilor paramilitare naziste. În plus, în zona de ocupație americană, naziștii au fost închiși în lagăre de concentrare și li s-au impus interdicții profesionale. Din zona sovietică, mulți naziști au fost deportați în lagăre din Uniunea Sovietică.[3]

În zonele de ocupație britanică și americană existau în total cel puțin peste 500 de colegii, numite Spruchkammer, care decideau dacă un german urma să fie urmărit după război ca nazist. Sarcina de a aduce dovezi revenea germanului însuși. Toți germanii trebuiau, în baza unei legi din 1946, să se prezinte în fața unui astfel de colegiu. Existau cinci categorii:[4]

  1. Categoria 1 - criminali de război (vinovați principali), care puteau fi condamnați la moarte, de exemplu în procesele de la Nürnberg (germană Hauptschuldige).
  2. Categoria 2 și 3 - forme intermediare și grade de implicare în activități naziste.
  3. Categoria 4 - colaboratori care de obicei primeau doar o interdicție profesională scurtă.
  4. Categoria 5 - persoane considerate nevinovate sau aproape nevinovate, adesea cei care anterior asiguraseră mărturii favorabile în cercul lor de prieteni și cunoștințe. Aceștia primeau un document complet alb ca dovadă. Prin acest document, erau practic „spălați” de vinovăția pentru crimele celui de-al Treilea Reich. Inspirat de Persil, un detergent popular la acea vreme, un astfel de document era numit Persilschein.

În zonele occidentale s-au pronunțat în total 806 sentințe cu moartea, dintre care 486 au fost executate. În diferitele zone, au fost reținute:[5]

  • Zona de ocupație americană – 95.250 de persoane (44.244 eliberate de acuzații = 46%)
  • Zona de ocupație britanică – aproximativ 64.500 de persoane (aproximativ 34.000 eliberate de acuzații = 53%)
  • Zona de ocupație franceză – 18.963 de persoane (8.040 eliberate de acuzații = 42%)
  • Zona de ocupație sovietică – 67.179 de persoane (8.214 eliberate de acuzații = 12%)

În 1948, s-a decis încheierea rapidă a denazificării din cauza riscului unei eventuale confruntări armate cu URSS. Persoanele eliberate de acuzații primeau un document care declara:

„Pe baza informațiilor din formularul dumneavoastră personal, nu sunteți supus Legii privind Eliberarea de Nazism și Militarism din 5 martie 1946.”

Cartea maro

[modificare | modificare sursă]
Image
Braunbuch

Braunbuch – Kriegs- und Naziverbrecher in der Bundesrepublik: Staat – Wirtschaft – Verwaltung – Armee – Justiz – Wissenschaft (Cartea maro – Criminali de Război și Nazi în Republica Federală: Stat, Economie, Administrație, Armată, Justiție, Știință) este o carte scrisă de Albert Norden în 1965. În această carte, Norden a detaliat 1.800 de naziști care au menținut poziții de rang înalt în Germania de Vest de după război.[6]

În total, au fost prezentate 1.800 de persoane din Germania de Vest și trecutul lor: în special 15 miniștri și secretari de stat, 100 de amirali și generali, 828 de judecători sau avocați de stat și funcționari juridici superiori, 245 de oficiali din Ministerul de Externe și din ambasade și consulate în poziții de conducere, 297 de ofițeri de poliție și ofițeri ai Verfassungsschutz.[7]

Conținutul acestei cărți a atras o atenție considerabilă în Germania de Vest și în alte țări. Guvernul german de vest a declarat, la acel moment, că este „o falsificare completă”. Ulterior, însă, s-a dovedit că datele din carte erau în mare parte corecte. De exemplu, Hanns-Martin Schleyer a fost cu adevărat membru al SS. Cartea a fost tradusă în 10 limbi. Printre reacțiile generate se numără și o carte similară germană de vest cu același nume, care trata subiectul re-apariției naziștilor în funcții de rang înalt în RDG.[8]

Pe lângă Braunbuch, în RDG a fost publicat și pliantul educațional Das ganze System ist braun (Întregul sistem este maro).[6]

Termenul în timpul invaziei ruse a Ucrainei

[modificare | modificare sursă]

La 24 februarie 2022, armata rusă a invadat Ucraina la ordinul președintelui rus Vladimir Putin, susținând că scopul era demilitarizarea și denazificarea țării. Putin dorea astfel să „protejeze numeroșii ruși etnici din regiunea Donbas, estul Ucrainei”.[9][10][11][12]

Galerie

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ Griffith, William E. (), „Denazification in the United States Zone of Germany”, The ANNALS of the American Academy of Political and Social Science (în engleză), 267 (1), pp. 68–76, doi:10.1177/000271625026700108, ISSN 0002-7162
  2. ↑ Badea, Marco (). „Ce s-a întâmplat pe 24 februarie 2022, ziua în care Rusia a declanşat în Ucraina cel mai grav conflict după al Doilea Război Mondial”. digi24.ro.
  3. ↑ Dack, Mikkel (), Everyday Denazification in Postwar Germany: The Fragebogen and Political Screening during the Allied Occupation (ed. 1), Cambridge University Press, doi:10.1017/9781009216326, ISBN 978-1-009-21632-6
  4. ↑ Taylor, Fred (), Exorcising Hitler: the occupation and denazification of Germany, Bloomsbury, ISBN 978-1-4088-2212-8
  5. ↑ Jacobsen, Annie (), Operation Paperclip: the secret intelligence program that brought Nazi scientists to America, History (ed. First Back Bay paperback edition), Back Bay Books, Little Brown and Company, ISBN 978-0-316-22104-7
  6. 1 2 „Kapitel 2 Die Wiederbelebung der industriellen Produktion und das Zurückdrängen der ökonomischen Macht der Monopolbourgeoisie sowie anderer Kriegs- und Naziverbrecher”, Die Geschichte der Industrie der DDR bis 1965, De Gruyter, pp. 33–46, , ISBN 978-3-11-252910-2, accesat în
  7. ↑ Ditfurth, Jutta (), Ulrike Meinhof: die Biografie, Ullstein, ISBN 978-3-550-08728-8
  8. ↑ Kappelt, Olaf (), Braunbuch DDR: Nazis in der DDR, E. Reichmann, ISBN 978-3-923137-00-8
  9. ↑ „N-a mers cu „denazificarea", încearcă acum cu „desatanizarea" Ucrainei”. HotNews.ro. .
  10. ↑ Ene, Cristina (). „De ce a mizat Moscova pe discursul privind „denazificarea" Ucrainei”. adevarul.ro.
  11. ↑ Gherman, Marin (). „PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: UE vrea denazificarea Ucrainei, dar Kievul se opune”. Veridica.ro.
  12. ↑ „Ce înseamnă denazificarea Ucrainei”. BZI.ro. .
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Denazificare&oldid=17159039