Sari la conținut

Ion Gigurtu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ion Gigurtu
Image
Date personale
Născut24 iunie 1886
Turnu Severin, România Modificați la Wikidata
Decedat (73 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Râmnicu Sărat, Regiunea Ploiești, România Modificați la Wikidata
PărințiOlga Gigurtu Modificați la Wikidata
CetățenieImage România Modificați la Wikidata
Religiecreștin-ortodox
Ocupațieinginer minier[*]​
politician
bancher
diplomat Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Prim-ministru al României
În funcție
4 iulie 1940 – 4 septembrie 1940
Precedat deGheorghe Tătărăscu
Succedat deIon Antonescu
Partid politicPP
PNC
FRN
PN
Alma materUniversitatea Tehnică din Berlin
Profesieinginer
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ion Gigurtu (n. 24 iunie 1886, Turnu Severin – d. 24 noiembrie 1959, Râmnicu Sărat) a fost un inginer român, om politic de extremă dreaptă, pro-german și pentru 40 de zile cel de-al 42-lea prim-ministru al României în anul 1940 (Guvernul Ion Gigurtu). Gigurtu a fost și un om de afaceri, director general al societății „Mica”, specializată în extragerea de aur și alte metale prețioase.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Ion Gigurtu era strănepotul lui Nicolae Bălcescu, fiindcă mama acestuia, Olga Gigurtu, era fiica lui Barbu Bălcescu, fratele mai mic al lui Nicolae.

A absolvit liceul la Craiova și a devenit inginer de mine, de la Academia de Mine din Freiburg și Berlin-Charlottenburg.

Gigurtu a fost ales deputat în 1926, ajungând să ocupe o serie de funcții de mare importanță în statul român cum ar fi cea de Ministru al Industriei și Comerțului, în guvernul Octavian Goga (28 decembrie 1937 - 10 februarie 1938), de Ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor, în guvernul Gheorghe Tătărescu (24 noiembrie 1939 - 11 mai 1940) și ulterior de Președinte al Consiliului de Miniștri (4 iulie - 4 septembrie 1940).

Ajuns la putere, Ion Gigurtu a inițiat o politică pro-Axa Berlin-Roma-Tokyo, luând inclusiv măsuri antisemite. [2] Această politică a inclus acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei, Gigurtu declarând că România trebuia să facă sacrificii teritoriale pentru a demonstra orientarea sa nazistă și aderarea sa totală la Puterile Axei.[3] Astfel, la sfârșitul lunii august 1940, în urma întâlnirii dintre acesta și Hitler, România era nevoită să accepte arbitrajul acestuia,[4][5] prin care a fost obligată sa cedeze Ungariei 43.492 km2 din teritoriul Transilvaniei, inclusiv orașul Cluj. Armata ungară urma să preia stăpânirea peste aceste teritorii la data de 15 septembrie 1940.[6] Cu această ocazie, Germania Nazistă a încheiat și două tratate cu Bucureștiul și Budapesta, prin care se acorda un statut separat și preferențial populației germane din Transilvania.[7] Totodată, sub presiunile exercitate de Germania, Ion Gigurtu a fost de acord și cu restituirea către Bulgaria a 8.000 km2 din Dobrogea de Sud (județele Durostor și Caliacra).[8]

Pe plan intern, Ion Gigurtu a dus o politică antisemită prin interdicția căsătoriilor dintre creștini și evrei,[9] precum și prin clasificarea prin lege a evreilor în funcție de data venirii lor în România.[10]

Guvernul lui Ion Gigurtu a demisionat pe 4 septembrie 1940, în urma protestelor masive organizate de legionari împotriva rezultatelor arbitrajului lui Hitler, prin care România a cedat două cincimi din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei.[11] Preluând conducerea țării, generalul Ion Antonescu a dispus arestarea lui Ion Gigurtu în contextul cedării nordului Transilvaniei către Ungaria.[12] Ulterior însă, acesta a fost eliberat.

Conform amintirilor lui Mircea Ionnițiu, secretar personal al Regelui Mihai și martor ocular la evenimentele din 23 august 1944, după înlăturarea de la putere a lui Ion Antonescu, în discuțiile ad-hoc care au avut loc la Palat, numele lui Ion Gigurtu a fost vehiculat ca posibil candidat pentru funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri.[13]

După război, Gigurtu a fost arestat, împreună cu soția sa, în noaptea de 5/6 mai 1950 (noaptea demnitarilor). Acesta a fost judecat și condamnat de regimul comunist la 15 ani de închisoare pentru participarea la represiunea împotriva comuniștilor. A fost deținut în penitenciarele Ministerului Afacerilor Interne, la Malmaison, precum și la Sighet. A murit în închisoare, iar soția sa a fost de asemenea arestată și întemnițată.

Din lucrările sale

[modificare | modificare sursă]
  • Desvoltarea industriei în România, Craiova, 1916
  • Posibilitățile de refacere și desvoltare ale industriei în România, București, 1919
  • Industria mecanică metalurgică, Craiova, f.a.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ „sub numele: Ion Gigurtu”.
  2. ↑ NYT 5 iulie 1940, NYT 7 iulie 1940, NYT 30 iulie 1940,NYT 9 august 1940
  3. ↑ Le Figaro, 9 august 1940, NYT, 9 august 1940
  4. ↑ Constantiniu, Florin: Între Hitler și Stalin; România și pactul Ribbentrop - Molotov, București, Danubius, 1991.
  5. ↑ Constantiniu, Florin: Hitler, Stalin și România - România și geneza Operațiunii „Barbarossa”, București, Univers Enciclopedic, 2002
  6. ↑ Le Figaro 31 august 1940, 1 septembrie 1940
  7. ↑ ibid
  8. ↑ Le Figaro 23 august 1940
  9. ↑ Le Figaro, 23 iulie 1940
  10. ↑ Le Figaro, 3 august 1940, Le Figaro 4 august 1940
  11. ↑ Le Figaro, 2 septembrie 1940, Le Figaro, 5 septembrie 1940
  12. ↑ NYT, 14 octombrie 1940, TIME, "At last chaos", 4 decembrie 1940
  13. ↑ Mircea Ionnițiu - Amintiri și reflecțiuni, Editura Enciclopedică, 1993, ISBN 973-45-0039-2, pag. 53

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Bibliografie suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • Nicolescu, Nicolae C. (), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 162–164 

Vezi și

[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Gheorghe Tătărăscu		 Prim-ministrul României
4 iulie – 4 septembrie 1940		 Succesor:
Ion Antonescu



Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ion_Gigurtu&oldid=17672554